Starețul Sfintei Mănăstiri Hîrbovăț, Egumenul Spiridon (Marin), a participat la slujba praznicală cu prilejul împlinirii celor 290 de ani de la întemeierea vetrei monahale Țigănești

Joi, 1 octombrie, Înaltpreasfinţitul Mitropolit Vladimir a săvîrşit Sfînta şi Dumnezeiasca Liturghie la Mănăstirea Adormirea Maicii Domnului din satul Tigăneşti, raionul Străşeni, cu prilejul împlinirii celor 290 de ani de la întemeierea acestui așezămînt monahal.

În dimineața zilei cu multă căldură sufletească și aleasă dragoste fiască, întreaga obşte monahală a Mănăstirii Adormirea Maicii Domnului din satul Tigăneşti precum şi numeroşi credincioșii l-au întâmpinat pe Întâistătător.

În această zi deosebită pentru comunitate, mănăstirea s-a dovedit a fi neîncăpătoare pentru sutele de credincioşi care au participat la slujba oficiată de către un sobor de preoţi şi diaconi. Cu acest prilej au fost sfinţite un set de clopote aduse din Federaţia Rusă.

Vlădica Vladimir s-a adresat cu un cuvânt de felicitare către adunarea binecredincioasă, exprimându-şi speranţa că şi în continuare, Mănăstirea Adormirea Maicii Domnului din satul Tigăneşti va rămâne un centru duhovnicesc de referinţă pentru educarea credincioșilor în spiritul valorilor creştine tradiţionale. Cu această ocazie arhimandritul Irinarh Costru, stareţul mănăstirii a primit o diplomă de recunoştinţă pentru munca desfăşurată pe parcursul anilor precum şi ordinul Ştefan cel Mare şi Sfânt.

După Liturghie clerul slujitor împreună cu mulțimea enoriașilor au săvîrșit, conform tradiției înconjurul bisericii, mai apoi a adresat un cuvînt de felicitare și de binecuvîntare.

La rândul său stareţul mănăstirii, arhimandritul Irinarh Costru i-a mulțumit Chiriarhului pentru vizită și tot cuvântul cel bun, îndreptat către inimile tuturor dreptmăritorilor creștini.
După Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, numeroșii credincioși participanți la eveniment, au primit învățătură duhovnicească şi au fost invitaţi la o agapă frăţească.

PS. Starețul Sfintei Mănăstiri Hîrbovăț, Egumenul Spiridon (Marin) și-a început primii pași în viața monahală la mănăstirea Țigănești, unde alături de părintele stareț Irinarh (Costru) a contribuit la renovarea și propășirea vechiului așezământ monahal.

Calendar Creștin Ortodox

Noi pe Facebook

Arhiva Video

Episcopia de Ungheni

Pagina Oficiala a Prea Sfintitului PETRU, Episcop de Ungheni si Nisporeni