Moldova Ortodoxă

No items

Mesajul de felicitare al Preasfinţitului PETRU, Episcop de Ungheni și Nisporeni, Adresat Preacuviosului Arhimandrit SPIRIDON (Marin) Stareţul Mănăstirii „Adormirea Maicii Domnului”, Hîrbovăț cu ocazia prăznuirii ocrotitorului ceresc

Preacuvioase Părinte Arhimandrit,

Cu prilejul prăznuirii ocrotitorului ceresc a preacuvioşiei Voastre, Vă urăm multă sănătate, bucurii duhovniceşti și zile îndelungate.

Trăirea şi activitatea preacuvioşiei Voastre Vă recomandă ca un bun administrator şi desăvârşit iconom al Tainelor Dumnezeişti, precum şi un iscusit povăţuitor pe calea care duce spre Hristos. Dovada activităţii jertfelnice depusă spre consolidarea şi edificarea Sfintei Mănăstiri „Adormirea Maicii Domnului”, Hîrbovăț, se vede de îndată ce păşeşti pragul acesteia.

Bunul şi Iubitorul de oameni Dumnezeu să binecuvânteze toate eforturile pe care le depuneți în sfântul așezământ monahal Hîrbovăț, precum și în celelalte ascultări încredințate. Vă dorim, Preacuvioşia Voastră, zile îndelungate, spor şi ajutor de la Bunul Dumnezeu în lucrarea de păstorire şi de administrare a mănăstirii Hîrbovăț, sănătate trupească şi sufletească.

Fie ca Sfântul Ierarh Spiridon al Trimitundei, Făcătorul de Minuni să vă fie ca un model demn de trăire duhovnicească în Hristos și nemijlocit rugător în fața Arhiereului Cel Veșnic.

Cu binecuvântări arhiereşti și dragoste creștină

+ PETRU

Episcop de Ungheni şi Nisporeni

Calendar Creștin Ortodox

Noi pe Facebook

Arhiva Video

Episcopia de Ungheni

Pagina Oficiala a Prea Sfintitului PETRU, Episcop de Ungheni si Nisporeni