Moldova Ortodoxă
Sinodul Bisericii Ortodoxe din Moldova a proclamat cinstirea icoanei Maicii Domnului făcătoare de minuni „de la mănăstirea Vărzărești”
Mitropolitul Vladimir a lansat un apel către slujitorii şi clericii care au părăsit samavolnic Biserica Ortodoxă din Moldova
Adormirea Maicii Domnului la Sfânta Mănăstire Hîrbovăț
Sărbătoarea „Adormirii Maicii Domnului” a adunat la mănăstirea Hîrbovăț sute de credincioși ce au luat parte la Sfânta Liturghie oficiată de Preacuviosul Părinte Egumen Spiridon (Marin), Starețul Sfintei Mănăstiri Hîrbovăț, încojurat de un sobor de preoți și diaconi.
În dimineața zilei de 28 august s-a citit Paraclisul Maicii Domnului, iar la orele 9.00 s-a săvârșit Liturghia solemnă a hramului.
Părintele Stareț Spiridon a evidenţiat evlavia deosebită şi dragostea pe care credincioşii o poartă Preasfintei Fecioare Născătoare de Dumnezeu – Maria care ne ocroteşte pe toţi. Tocmai de aceea pelerinii din diferite colțuri ale țării, au ales să ajungă în această zi la Mănăstirea Hîrbovăț.
La final, numeroșii credincioși participanți la eveniment, au primit învățătură duhovnicească despre importanța zilei de astăzi, fiind îndemnați să se roage Maicii Domnului pentru ajutor și mijlocire în faţa Dumnezeului ceresc.